Skip navigation

România lui Bercea Mondialu

Un eveniment monden consumat la Constanţa se conjugă pe neaşteptate cu mişcările tectonice de pe scena vieţii politice româneşti. Botezul nepoatei unui cetăţean român de etnie romă, mare mahăr prin Slatina, un anume Sandu Anghel, zis Bercea Mondialu, de către fratele preşedintelui României, un anume Mircea Băsescu, atrage atenţia şi asupra unor alte fenomene, care nu sînt doar strict politice.

Pe scena vieţii politice româneşti, mai la vedere sau mai pe ascuns, descoperim amestecul lumii interlope din România cu reprezentanţi ai vieţii politico-economice, mixajul unor interese oculte cu cele financiare, un lung şi intens proces de maculare a vieţii sociale, a ceea ce, altfel, este învăluit în vorbe meşteşugite şi intenţii narodniciste. Popor, români, FMI, criză, salarii şi pensii nesimţite, Basarabia – o intenţie bună, de altfel, susţinută să nu moară, după depăşirea momentelor festivist-emoţionale.   Toate detaliile, aparent nevinovate, ale unui botez scot la lumină fel de fel de orori. Am stat cîteva ore şi ne-am documentat despre biografia şi activitatea acestui Bercea Mondialu din România, cu ramificaţii oculte şi în afara României. File de poveste şi, iată, subiect de cronică politică. Cum dintr-un simplu bişniţar ajunge om de afaceri, cum devine din simplu rom din Slatina, şef de trib local, barosan interlop, cămătar, evazionist fiscal, om de lume, cap de familie, nouă copii, zece nepoţi, un adevărat „Godfather“ autohton. Un om implicat în numeroase scandaluri cu violenţă, cu dosare de urmărire penală, care nu produc efecte. Mereu scapă de puşcărie. Aflăm şi de „naşul“, Theodor Stolojan, care a botezat nu se mai ştie al cîtelea copil, apare şi o altă naşă, fosta preşedintă a Tribunalului Municipal Bucureşti, Maria Huza, multe nume sonore de oameni politici, magistraţi, poliţişti din Craiova, Slatina, Strehaia, Vîlcea şi Piteşti.   Multe nunţi şi botezuri, înmormîntări şi parastase, unde banii curg cu milioanele şi transformă România lui Bercea Mondialu într-un stat mafiot imposibil de reformat. Citim despre sute de mii de euro, de zeci de mahmudele, de kilograme de aur, maşini de lux, luni de miere la Palma de Majorca, costume Versace – wow…, dar Mr. Gigi Becali nu merge la Londra şi cumpără de mii de parai ţoale cînd se închide şi prăvalia ca să nu fie deranjat? –, lux şi mizerie, cerşetori şi analfabeţi, muritori de foame şi prostituţie (vreţi să mergeţi acum-acum pe Plevnei?); o lume unde ginerele cu numele „Ambasador“, soţul Isaurei, şi-a decorat pereţii casei cu dolari, o lume unde moartea pîndeşte la tot pasul şi disperarea de a trăi e mînă în mînă cu cea de a muri.   Ţiganizarea României lui Bercea Mondialu este de natură etică, un proces lent de degradare şi nu trebuie pus neapărat pe seama romilor. Eticul este cel care distruge ţesătura socială a unui neam, iar etnicul ar putea coagula energiile unui popor. Sînt multe chestiuni grave pe care evităm să le abordăm, prinşi în carameaua luptelor politice intestine. Mai nou, anul trecut, numitul Bercea Mondialu este numit şi preşedintele romilor din România de către regele romilor din România. O lume paralelă, cu alde Caiac şi Cimino şi Roşianu, lume cu manelişti precum Florin Salam şi Adrian Copilu Minune, cu Guţă – aflaţi pe aceeaşi parte a baricadei cu Cristian Preda şi Monica Macovei, vajnice zise beizadele ale „Reformei“ (care reformă?) – româneşti.

Altfel, prin toate partidele politice parlamentare sînt frămîntări de suprafaţă, ce ar vrea să susţină ideea că un proces de reformă este în curs. Se caută noi lideri, se promovează aparent noi strategii pentru gestionarea unei ţări. Care nu se ştie bine dacă e în criză sau nu. De altfel, avem sentimentul că nu se ştie exact care este situaţia reală a ţării. Din toate punctele de vedere. Un raport, chiar şi secret, ar fi de dorit să ajungă în zece zile pe biroul prim-ministrului. Care el, prim-ministrul, să evalueze corect ce-i de făcut şi să se ia deciziile absolut necesare. Nu la televizor, nu la sediul partidului, nu la Cotroceni. Se doreşte aşa ceva? Avem rezerve.

Nu se doreşte decît păstrarea şi, eventual, consolidarea puterii unui partid şi a unui grup de susţinători-profitori. Reformele de care se face caz rămîn de dorit. Ca şi faimoasa găselniţă cu „reforma Statului român“, mult vînturată şi repetată apăsat mulţimilor româneşti, dornice de orice, dar nu de reforme de fond, de către preşedintele în exerciţiu al României.

Generalul turc Mustafa Kemal, ajuns primul preşedinte al Republicii Turcia, a reformat realmente un stat şi l-a pus pe orbita modernităţii. Oricîte bombăneli am putea ridica astăzi asupra mijloacelor uneori neortodoxe utilizate, crearea şi reformarea din temelii a Statului turc a fost opera unui om care chiar a vrut să reformeze o ţară şi un neam. Dar la noi, în România? Să ni se dea voie să avem serioase rezerve despre dorinţa reală de reformare, modernizare şi ducere a României pe un făgaş real al progresului şi bunăstării. Retorica utilizată de preşedinte şi de partidul care-l susţine cu tărie rămîne doar un frumos execiţiu de promovare a imaginii şi de aburit gloata. Din România, care nu e doar a lui Bercea Mondialu.

One Comment

  1. chinese, nu credeam ca o sa spun asta vreodata, dar chiar imi place super mult textul asta. continua sa scrii tot in chineza asta, ca incepi sa le dai bine


Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Connecting to %s

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.